Dragi maramureseni,
Am avut sansa de a ma naste într-o zona istorica, care, prin excelenta, emana valorile supreme ale poporului român. Fiul lui Dumitru nascut în Brebeni, comuna Cernesti si al Liviei Maria, nascuta Chiorean în Sabisa, comuna Seini (actualmente oras) ma prezint astazi în fata Dumneavoastra în primul rând ca un om al locului, care a cunoscut aceste valori, le-a admirat si le-a transformat într-un crez suprem, pe care nu l-am negat niciodata, indiferent de functiile si pozitiile ocupate.
Am crezut, cred si voi crede ca Maramuresul este un pamânt al credintei si al demnitatii. O demnitate tesuta în tinuturile istorice ale Codrului, Chioarului, Somesului, Lapusului si Vaii Izei, de-a lungul secolelor, dar, din pacate, calcata în picioare în perioada postdecembrista de nepasare, izolare si saracie.
Sistemul de vot uninominal ne da posibilitatea sa îndreptam aceasta nedreptate. A venit vremea sa renuntam la discursuri populiste si sa alegem oameni ai faptelor!
Originea mea de maramuresan, experienta acumulata în Guvernul României, dar mai ales speranta de mai bine pentru fiecare dintre voi, m-au determinat sa candidez pentru un post de senator pe colegiul în care Dumneavoastra votati: Senat-Sud.
Acesta este crezul si angajamentul meu politic.
Voi considera ca mi l-am îndeplinit doar rezolvând prioritatile Dumneavoastra, dintre care cea mai stringenta este infrastructura (lipsa drumurilor de acces, podurilor, podetelor, a alimentarii cu apa, canalizare în fiecare casa, si unde este posibil gaz metan). Datorita pozitiei de Secretar de Stat pe care am ocupat-o în perioada 2000-2004 în Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului am cunoscut îndeaproape aceste probleme si am înteles ca pot fi rezolvate. Prin proiecte viabile, putem construi Maramuresul pe care ni-l dorim. Nu e suficient sa desenam aceste proiecte pe hârtie si sa vorbim despre ele, trebuie sa le sustinem si trebuie sa atragem fondurile Uniunii Europene si a bancilor de investitii.
Cunosc drumul României în UE, procesul de integrare si problemele legate de infrastructura si stiu ca Dumneavoastra, locuitorii din zona Codru, ramâneti tot mai putini, pentru ca, din cauza lipsei infrastructurii si a locurilor de munca, fiii si nepotii va pleaca la munca peste hotare. De aceea, am sustinut întotdeauna proiectul “Drumul nordului” care va asigura racordarea la Autostrada Transilvania, ne va scoate din izolare si va duce la dezvoltarea economica a zonei.
De asemenea, stiu ca Dumneavostra, locuitorii zonei Somes si Chioar, cea mai fertila zona a Maramuresului, aveti nevoie de sprijin pentru construirea de microferme, centre de colectare a legumelor si fructelor, aveti nevoie ca produsele voastre traditionale sa fie protejate si aveti nevoie de podul peste Somes, între Ulmeni si Miresul Mare, ca sa ajungeti la pamânturile voastre si sa iesiti din izolare.
Stiu ca Dumneavoastra, locuitori ai zonei Lapus, aveti nevoie de o infrastructura viabila, care sa duca la dezvoltarea turistica a zonei. Frumusetile locului si exploatarea resurselor naturale pot fi certitudinea unui viitor mai bun. Sunt convins ca, prin munca sustinuta, putem aduce Tara Lapusului la standardele pe care le impune istoria locului. Proiectele de genul modernizarii drumului Lapus – Gâlgau, Lapus -Magoaja Dej si a “legarii” Lapusului de Maramuresul Istoric pe ruta Baiut-Botiza, Suciu de Sus – Târlisiua ne vor aduce la aceste standarde.
De asemenea, aceste proiecte vor duce la crearea de locuri de munca în zonele care au avut de suferit de pe urma închiderii mineritului. Sunt convins ca mineritul maramuresan înca nu s-a terminat si pot fi redeschise câteva mine, care, prin retehnologizare, sa devina zone atractive pentru a locui si a munci. E timpul ca fostele centre miniere - Cavnic, Baiut, Baia Sprie si Grosii Tiblesului - sa devina centre turistice, iar fostii mineri disponibilizati sa fie cu adevarat sustinuti în deschiderea unor afaceri.
A venit timpul ca localitatile importante din Maramuresul Istoric, Moisei, Sacel, Salistea de Sus si Dragomiresti sa redevina centre economice, prin asigurarea unor facilitati vitale ca drumuri moderne, alimentarea cu apa, canalizare si realizarea unui abator si a unui centru de colectare si prelucrare a laptelui pentru a transforma aceasta zona deosebita într-o zona atractiva pentru toti maramuresenii care, în prezent, cauta de lucru în alta parte.
Nici pensionarii din aceasta zona nu trebuie sa mai sufere din lipsa unei pensii care sa le permita tuturor un trai decent.
Aceste conditii de trai nu sunt pentru o tara din Uniunea Europeana. Vreau sa traim civilizat si în buna stare! De aceea va asigur ca nu doar munca mea de zi cu zi va fi în folosul Dumneavoastra, ci si salariul meu de parlamentar îl voi folosi pentru a sustine pe toti care vor avea nevoie de un sprijin material sub forma unor burse pentru elevi si studenti, ajutoare medicale pentru cei suferinzi si chiar sprijinirea celor cu initiativa economica si care au nevoie de ajutor la început de drum.
În primul scrutin care foloseste votul uninominal, în 30 noiembrie, aveti posibilitatea sa alegeti omul care are capacitatea, experienta, vointa, care Poate, Stie si Decide punerea în practica a acestor prioritati!
Aceasta scrisoare este legamântul meu cu maramuresenii din acest Colegiu si promit sa-l respect ca Senator al vostru. PSD-ul are specialisti care vor transforma România si Maramuresul într-o zona moderna si prospera a Europei.
Va multumesc pentru încredere si nu va voi dezamagi!
Votati Senatorul care va fi si Ministrul vostru, o sansa unica pentru rezolvarea problemelor drumurilor în Maramures!
Cu drag Senatorul vostru,
Marius Sorin Ovidiu Bota
Candidat PSD pentru Senatul României.